Limba si literatura romana: 2014

miercuri, 17 decembrie 2014

Curs TIC

Frecvența arhivelor

- La Blogger.com se poate alege frecvenţa cu care să se realizeze arhivarea articolelor:
zilnic, săptămânal sau lunar. Optimul se consideră că este, pentru majoritatea blogurilor, arhivarea
lunară. Modifi carea opţiunii presupune selectare din butonul Settings, opțiunea Archiving și apoi selectarea
opțiunii dorite. Arhivele care nu se văd pe pagină nu înseamnă că s-au pierdut. Însemnările sunt toate memorate
în baza de date.

Curs TIC

Inserarea unui link în cadrul unei postări pe blog

Linkurile utilizate într-o postare pot fi eficiente pentru cazul în care dorim să facem trimitere către o
altă adresă pe Internet fie aceasta adresa unei alte postări (pe propriul blog sau pe un alt blog), fie adresa unei
surse de documentare în cazul în care s-a utilizat material publicat de către un alt autor. Pentru a se insera
un link în cadrul unei postări pe blog se vor urma pașii de mai jos:
a. Se va selecta, în fereastra de postare, pictograma aferentă inserării de link-uri;
b. Se va activa fereastra Editare link în care se va introduce de la tastatură textul ce se va afișa în cadrul
postării și adresa web care va fi accesată la momentul la care vizitatorii blogului vor selecta cu clic pe
linkul în cauză;
c. Se va selecta butonul OK din fereastra activă și link-ul, așa cum a fost definit de dvs., va fi inserat în
cadrul postării. Se poate previzualiza postarea cu ajutorul butonului Previzualizați, apoi se poate
publica postarea cu link-ul în cauză, selectând butonul Publicați.

Cursul TIC

1.Conceptul de blog in activitatea unui profesor de limba și literatura română – editare

In cadrul acestui curs ne sunt aratati pasii pe care trebuie sa-i urmam pentru a putea insera un tabel MS Word,o postare , un link sau o imagine pe blog.

Pentru a insera un tabel brebuie sa tinem cont de urmatorii pasi :

a) Lansați în execuție procesorul de texte Word prin dublu clic asupra pictogramei aferente acestuia

pe desktop (sau prin selectarea cu un clic a aplicației din bara de aplicații a sistemului de operare

Windows);

b) Creați tabelul, defi nind în prima fază structura acestuia (număr de linii și coloane); introduceți, în

fi ecare dintre celulele tabelului, informația dorită);

c) Selectați întregul tabel prin clic asupra pictogramei din colțul stânga sus a acestuia și copierea tabelului

cu ajutorul combinației de taste CTRL + C sau prin selectarea comenzii Copy din meniul

contextual afi șat la acționarea unui clic dreapta al mouse-ului;

d) Deschideți blogul personal și selectați butonul Postare nouă; în fereastra de postare poziționați cursorul

mouse-ului la locația dorită printr-un clic și apoi efectuați operația de lipire a tabelului copiat

anterior din Word, fi e prin combinația de taste CTRL + V sau prin selectarea comenzii Paste din

meniul contextual afi șat la acționarea unui clic dreapta al mouse-ului;

e) Finalizarea operațiunii se realizează prin salvarea conținutului postat, cu ajutorul butonului Salvați,

previzualizarea acestuia cu ajutorul butonului Previzualizați și publicarea acestuia pe blog prin clic

asupra butonului Publicați.

duminică, 14 decembrie 2014

Poezia si dramarturgia epocii pasoptiste

**Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat inceputul poeziei noastre romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti.**

          Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor.

          Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială.     Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,etc.

   Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare.
          Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la valorile poporului,ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii naţionale în publică învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi corabie românească), a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte pe ruinele Târgoviştei).
          Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă balada, o împletire de elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea mai complexă specie a a momentului, în care, sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios.
     Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al conştiinţei colective, aşa cum se observă în poezia “Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.
     Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida).

Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă.

Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională.

Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi a fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh. Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu, Cumătria cioarei, când s-a numit privighetoare).

Al. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză. Acesta se adreseaza generaţiei sale, pentru a atrage atenţia asupra meleagurilor patriei, asociând frumuseţile naturii mărturiilor unei istorii străvechi.

Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, şi pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte, zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi-au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie literară plină de patos şi de evocare.

Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin “Iorgu de la Sadagura”, scriitorul ironizând tendinţa de a imita Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care micul provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe Caragiale, sau prin “Despot-Vodă”, o dramă

istorică. In general, încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar şi cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria constituirii acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi veritabile documente şi mărturii ale vremurilor trecute.

Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. În unele opere se îmbină trăsături ale mai multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, Înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia (Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova, Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).

Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.

Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistând laolaltă elemente iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic şi naţional, toate in formele romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent literar modern, în descendenţa celui francez.

Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării” cu întârziere a exercitat o influenţă vădită asupra ritmului de dezvoltare şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de sincronizare la toate nivelurile cu ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural constituie caracteristica principală a paşoptismului.

Invăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor periodice,al cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură beletristică,se infiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară, ia amploare mişcarea de culturalizare a maselor.

Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila sarcină de a forma un public,

de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului.

În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-se în problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală.

Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat pe scriitori să aspire,conform personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.

Bibliografie : http://www.didactic.ro/

https://www.youtube.com/

Scriitorii pasoptisti

Scriitorii paşoptişti

Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei literare din epocă, declanşând un proces de îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la curentele literare europene , păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie.

Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional- popular de la revista Dacia literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Scriitorii paşoptişti:

Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “descrierea religios inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “ câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”, Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină;

Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”;

Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”;

Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;

Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi Egipt,

ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite expierenţe romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a;

Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;

Vasile Alecsandri :

“In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis; iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);

Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al României.

Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a determinat începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.

Bibliografie:http://www.didactic.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83

Studiul de caz-Criticismul junimist

Criticismul

junimist

Cuprins :

vTitu Maiorescu

vJunimea

vFondarea Junimi

vTitu Maiorescu- din vol. “Critice”

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu s-a nascut la Craiova in 1840. Este fiul ardeleanului Ioan Maiorescu, profesor transilvanean cunoscut in epoca.

Titu studiaza la Viena, unde traieste printre fii de nobili, el singur aproape sarac, sustinut baneste de B. D. Stirbei. Se dezvolta in el o mare vointa. La 19 ani isi ia doctoratul in filosofie in Germania si apoi licenta in drept la Paris. A fost o personalitate impunatoare a societatii “Junimea”. A avut preocupari multiple in ceea ce priveste literatura si limba romana.

In cadrul literaturii a fost atat critic cultural, cat si literar. In calitate de critic cultural, Titu Maiorescu directioneaza atat limba si literatura, cat si civilizatia prin lucrarile sale. Pleda pentru autonomia esteticului, care se referea la faptul ca frumosul in arta nu depinde de categoriile exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica.

—Ideile despre limba:

— Maiorescu a inteles ca odata cu infaptuirea unirii principatelor era nevoie si de o consolidare a limbii literare. El va milita pentru utilizarea alfabetului latin, pentru o scriere fonetica, ajungand chiar pana la a-si da demisia de la Academia Romana in momentul in care gruparea ce sustinea scrierea etimologica devenise mai puternica.

— Ideile despre limba ale lui Titu Maiorescu cuprind trei mari directii:

—- Scrierea limbii romane literare

—- Problema imprumuturilor

—- Combaterea tendintelor de stricare a limbii

Junimea

—„Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iaşi în anul 1863 din iniţiativa a cinci tineri intelectuali întorşi de la studii din străinătate: Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti şi Titu Maiorescu cel care a devenit mentorul spiritual al “Junimii”.

—Scopul iniţial a fost acela de a organiza „prelecţiuni populare” pe teme diferite de interes larg prin care se urmărea educarea gustului publicului, unificarea limbii române literare şi interesul pentru literatură.

—În cadrul şedinţelor ţinute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi erau citite şi discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate în revista societăţii „Convorbiri Literare” apărută la Iaşi la 1 Martie 1867.

—FONDAREA JUNIMII

—Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“, întemeierea Junimii împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași, înființarea, în 1867, a revistei „Convorbiri Literare”.

—Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră. Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești.

—Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, „În contra direcției de astăzi în cultura română”.

Medalionul

"Junimii"

Sediul “Junimea” din Iasi

“Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oameni de formaţie universitară, stăpânind umanităţile vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă.”

(Tudor Vianu)

Casa Pogor

Salonul Junimea

Titu Maiorescu – din vol. “Critice”:

“Comediille d-lui Caragiale” (1885)

Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu în care sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei românesti de la 1867”.Acum criticul îsi propune să explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi timp, la întrebarea dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.

În privinţa primei probleme, cea a raportului dintre artă şi realitate, criticul remarcă: „Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”.

“Beţia de cuvinte” (1873)

—În “Beţia de cuvinte”(1873), ţinta polemicii este “Revista Contemporană” care lăuda unii autori mediocri. Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost. Titu Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de patologie literară”.

Din acel moment, ziaristica noastră nu a mai fost privită doar prin prisma opiniilor exprimate, ci şi a modului în care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva împotriva celor ce denaturau “spiritul propriu naţional”, care „nu par a avea conştiinţa răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stilişti ai literaturii române", cu armele omului de ştiinţă, cu rigoarea în demonstraţie, ce a fost caracteristică profesorului de logică şi, bineînţeles, criticului, atunci când devierile stilistice îmbrăcau formele ,patologiei literare.

“Eminescu si poeziile lui " Acesta a fost eminescu ,aceasta este opera lui.Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana v-a incepe sec xx-lea sub auspiciile genului lui, si forma limbi nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, v-a fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii romanesti. In acest articol Maiorescu defineste profilul geniului lui Eminescu si personalitatea sa si spune despre el ca are o inteligenta coplesitoare, pasiune pentru cunoastere si geniu inascut.