Limba si literatura romana: Studiul de caz-Criticismul junimist

Criticismul

junimist

Cuprins :

vTitu Maiorescu

vJunimea

vFondarea Junimi

vTitu Maiorescu- din vol. “Critice”

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu s-a nascut la Craiova in 1840. Este fiul ardeleanului Ioan Maiorescu, profesor transilvanean cunoscut in epoca.

Titu studiaza la Viena, unde traieste printre fii de nobili, el singur aproape sarac, sustinut baneste de B. D. Stirbei. Se dezvolta in el o mare vointa. La 19 ani isi ia doctoratul in filosofie in Germania si apoi licenta in drept la Paris. A fost o personalitate impunatoare a societatii “Junimea”. A avut preocupari multiple in ceea ce priveste literatura si limba romana.

In cadrul literaturii a fost atat critic cultural, cat si literar. In calitate de critic cultural, Titu Maiorescu directioneaza atat limba si literatura, cat si civilizatia prin lucrarile sale. Pleda pentru autonomia esteticului, care se referea la faptul ca frumosul in arta nu depinde de categoriile exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica.

—Ideile despre limba:

— Maiorescu a inteles ca odata cu infaptuirea unirii principatelor era nevoie si de o consolidare a limbii literare. El va milita pentru utilizarea alfabetului latin, pentru o scriere fonetica, ajungand chiar pana la a-si da demisia de la Academia Romana in momentul in care gruparea ce sustinea scrierea etimologica devenise mai puternica.

— Ideile despre limba ale lui Titu Maiorescu cuprind trei mari directii:

—- Scrierea limbii romane literare

—- Problema imprumuturilor

—- Combaterea tendintelor de stricare a limbii

Junimea

—„Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iaşi în anul 1863 din iniţiativa a cinci tineri intelectuali întorşi de la studii din străinătate: Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti şi Titu Maiorescu cel care a devenit mentorul spiritual al “Junimii”.

—Scopul iniţial a fost acela de a organiza „prelecţiuni populare” pe teme diferite de interes larg prin care se urmărea educarea gustului publicului, unificarea limbii române literare şi interesul pentru literatură.

—În cadrul şedinţelor ţinute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi erau citite şi discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate în revista societăţii „Convorbiri Literare” apărută la Iaşi la 1 Martie 1867.

—FONDAREA JUNIMII

—Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“, întemeierea Junimii împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași, înființarea, în 1867, a revistei „Convorbiri Literare”.

—Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră. Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești.

—Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, „În contra direcției de astăzi în cultura română”.

Medalionul

"Junimii"

Sediul “Junimea” din Iasi

“Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oameni de formaţie universitară, stăpânind umanităţile vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă.”

(Tudor Vianu)

Casa Pogor

Salonul Junimea

Titu Maiorescu – din vol. “Critice”:

“Comediille d-lui Caragiale” (1885)

Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu în care sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei românesti de la 1867”.Acum criticul îsi propune să explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi timp, la întrebarea dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.

În privinţa primei probleme, cea a raportului dintre artă şi realitate, criticul remarcă: „Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”.

“Beţia de cuvinte” (1873)

—În “Beţia de cuvinte”(1873), ţinta polemicii este “Revista Contemporană” care lăuda unii autori mediocri. Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost. Titu Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de patologie literară”.

Din acel moment, ziaristica noastră nu a mai fost privită doar prin prisma opiniilor exprimate, ci şi a modului în care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva împotriva celor ce denaturau “spiritul propriu naţional”, care „nu par a avea conştiinţa răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stilişti ai literaturii române", cu armele omului de ştiinţă, cu rigoarea în demonstraţie, ce a fost caracteristică profesorului de logică şi, bineînţeles, criticului, atunci când devierile stilistice îmbrăcau formele ,patologiei literare.

“Eminescu si poeziile lui " Acesta a fost eminescu ,aceasta este opera lui.Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana v-a incepe sec xx-lea sub auspiciile genului lui, si forma limbi nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, v-a fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii romanesti. In acest articol Maiorescu defineste profilul geniului lui Eminescu si personalitatea sa si spune despre el ca are o inteligenta coplesitoare, pasiune pentru cunoastere si geniu inascut.