Scriitorii pasoptisti

Scriitorii paşoptişti

   

   

      Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei literare din epocă, declanşând un proces de îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia  de racordare necesară la curentele literare europene , păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie.

Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional- popular de la revista Dacia literară.

          Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

  Scriitorii paşoptişti:

 Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “descrierea religios inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “ câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”, Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină;

 Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

 Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”;

 Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre  personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”;

 Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care  i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;

 Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi Egipt,

ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite expierenţe romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a;

 Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;

 Vasile Alecsandri :

     “In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis; iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);

   

      Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al României.

       Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a determinat începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.

Bibliografie:http://www.didactic.ro/

                             http://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83